Black Parade
15 May 2012, 22:10
Post: #9
  • "Da, am fost Cercetaşă.Cum ţi-ai dat seama?"
    Mintea sa cercetă repede situaţia şi , printre altele, îi veni ideea că poate l-ar mai fi întâlnit înainte, însă o excluse imediat. Klaus părea cam cu doi , poatre trei ani mai mare decât ea, iar Effy nu prea obişnuise să socializeze cu elevii de la Viperini, mai ales cu cei din anii mai mari, decât cu câteva excepţii.
    Era chiar aşa evident că fusese sortată la Cercetaşi? La prima vedere aroganţa şi răceala te duceau cu gândul la un elev din casa lui Salazar Viperin; i se spusese chiar o dată că o parte din ea s-ar fi potrivit mai bine la Viperini. Însă în esenţă avea caracterul unui leu. Nu era chiar neînfricată, dar curajoasă da - ce naiba! doar se luptase cu un alt vârcolac, un Devorator pe deasupra- şi uneori prea pripită şi impulsivă. Aceste două caracteristici o băgaseră în multe belele.

    "De unde anume din Germania eşti ?" Întrebă dintr-o dată, imediat ce acesta rostise că sunt de prin aceleaşi părţi.
    "Pe mine mă fascinează mai mult hipogrifii. Inteligenţa şi eleganţa lor mă fac să cred că s-a greşit când au fost catalogate ca bestii." Rosti fosta Cercetaşă, uşor încruntată, apoi adaugă " Dar obiectiv vorbind, dragonii sunt la fel de intersanţi."

    Effy se încruntă din nou când auzi ce-i şoptise fostul Viperin la ureche. Îşi duse din nou ţigara spre buze, luând un ultim fum, pe care-l expiră cu nonşalanţă. Părea că se gândeşte.
    "Atâta timp cât nu mă afectează pe mine nu mă voi amesteca în treburile tale, Klaus." Rosti pe un ton calm, fără pic de încordare în el.

[Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go5_250.gif]   [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go2_250.gif]  [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go9_250.gif]
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply


Messages In This Thread
Black Parade - by Effy K. Dietrich - 12 May 2012, 23:22
RE: Black Parade - by Klaus Lovel - 12 May 2012, 23:37
RE: Black Parade - by Effy K. Dietrich - 13 May 2012, 00:08
RE: Black Parade - by Klaus Lovel - 13 May 2012, 00:19
RE: Black Parade - by Effy K. Dietrich - 13 May 2012, 00:53
RE: Black Parade - by Klaus Lovel - 15 May 2012, 19:57
RE: Black Parade - by Effy K. Dietrich - 15 May 2012, 20:51
RE: Black Parade - by Klaus Lovel - 15 May 2012, 21:24
RE: Black Parade - by Effy K. Dietrich - 15 May 2012, 22:10
RE: Black Parade - by Klaus Lovel - 17 May 2012, 18:04
RE: Black Parade - by Effy K. Dietrich - 17 May 2012, 22:53
RE: Black Parade - by Klaus Lovel - 22 May 2012, 11:34
RE: Black Parade - by Effy K. Dietrich - 29 May 2012, 23:04