i'm a weird fucking human

[Ema Snow]

Ema analiza diferentele dintre generatiile ce-au fost, generatia ei si generatiile mai tinere. Da, Isabella avea dreptate. Vremurile chiar se schimbau. Cand sora sa fusese eleva la Hogwarts, sa iesi noaptea din dormitor era un adevarat gest de curaj, uneori considerat nebunie. Multi ziceau ca nu merita riscul.
Daca analiza problema din punctul de vedere al unui om matur, toti cei mici prezentau semne de nebunie. Boli ingrozitoare si fara leac. Ema se intreba cati oare realizau ca aceasta evolutie in detectorul de pericol al elevilor era ceva de bine. Daca urma un nou razboi al lumii magice? Cati vor mai sta acum ascunsi si cati vor lupta? Pana la urma, curajul nu insemna prostie.
" - Cand eram in primul an...." incepu Ema, dar se opri, nestiind exact cum sa continue. Macina mai multe cuvinte in minte pentru cateva secunde si vorbi iar. " Cineva mi-a spus ca Hogwarts va fi casa mea pentru urmatorii ani. Mi-a spus ca nu trebuie sa ma tem de locuinta mea si ca, intr-o buna zi, cand copiii mei se vor duce la scoala, voi regreta toate secretele pe care nu le-am aflat aici. Locul asta imens e impresionant si impunator, dar sa-i descoperi misterele reprezinta un pas spre a te descoperi pe tine"
Se uita in fata, cu privirea pierduta in gol si cu mainile incrucisate in poala. Intr-o schimbare brusca de sentimente, isi intoarse fata spre Viperina si zambi scuzator.
" - Imi cer scuze, uneori aberez cu filosofie"