revealing the truth II

[Isolde du Maurier]

• Se uita la Ivy, cuprinsa de un val subit de afectiune, dar care nu era primul. Isi musca buzele, lasand ca informatia proaspat primita sa fie mai intai procesata, apoi isi stranse genunchii cu bratele.
  
  "Dar noi suntem surori, si mereu am fost. Desi nu am stiut asta. Ma...Mellisa a fost foarte ciudata, stiu, insa probabil ca nici copilaria ei nu a ajutat-o. Si-a dorit mereu sa fie balerina, insa nu avea constitutia pentru una"
  
  Se opri, realizand ce facea. Niciodata nu o placuse pe mama ei, si acum ea incerca sa ii caute scuze. Nu, nu ar fi trebuit sa fie asa, desi nu intelegea in cata masura tinuse la ea.
  
  "Nu ii caut scuze. Nu a fost o femeie buna si onorabila, insa a avut grija de mine", continua, incercand sa nu se uite la Ivy, si sa nu se simta vinovata. "Poate ca ea nu a vrut nici o clipa ca tu sa ne parasesti. Poate ca atunci cand a scris scrisoarea se referea la altcineva, care te-a...luat si nu stiu, te-a dus la orfelinat aici."
  
  Facu o alta pauza, incercand sa se gandeasca la ceea ce tocmai spusese. Poate avea dreptate, poate nu, cine stie?
  
  "Atunci presupun ca eram inca in Franta, deci...cred ca da, cineva care ii era dusman ori ei, ori tatei te-a rapit si te-a dus in Anglia."