Divided we stand

[Ema Snow]

Divided we stand
Evelina & Ema

Uneori avea senzatia ca vede in ceata diminetii lucruri ce urmau sa se intample. Atunci erau momentele cand Ema stia ca trebuie sa se retraga intr-un loc linistit pentru a-si calma senzatia puternica ce ii apasa pieptul. O facea nelinistita, o facea sa se considere nebuna, punand-o sa reia firul gandirii de nenumarate ori, verificand logica cuvintelor iar si iar.
Asa se facea ca in acea dimineata, Ema statea ghemuita langa canapeaua veche din Camera Fantomelor, cu palmele pe genunchi si privind absenta spre geam, pierduta in ganduri. Purta atat de multe conversatii cu colturile mintii in imaginatia ei. Ocazional, arunca un 'Nu sunt nebuna' printre idei, stiind fara dubiu acel fapt, dar imediat isi ocupa gandurile cu 'Asta e exact ce ar spune un nebun'. Era doar in mintea ei, din cauza lipsei unui somn odihnitor. In alte conditii, ar fi ras de cat de prostuta era.
Ceva o facu sa iasa din starea asta de plutire, iar ochii ei urmarira silueta argintie a unei fantome ce se plimba prin stanga ei. Se auzi scartaitul metalic al clantei, iar Soimeanca isi inalta capul ca sa poata privi peste canapea.