Hell's bells

[Kurt F. Malfoy]

• Cand ii vazu gestul aproape ca pufni insa in final reusi sa se abtina,aducandu-si aminte ca el era maestrul teatrului si al mastilor ,cel care ascundea totul in spatele unui zambet larg,pefect,extrem de sarmant. Nu numai ca era absolut atragator din punct de vedere fizic dar usurinta si naturaletea cu care mintea,atitudinea prietenoasa si sincera pe care o aborda intotdeauna,faceau ca interlocutarii sai sa il creada din inima si sa isi vanda apoi inima in schimbul companiei sale atat de placute.
  
  Era ca un paianjen care isi atragea prada incet-incet. Cert era ca nu putea minti in fata lui Lexie. Privirea ei mereu il facuse sa cedeze si sa spuna tot ce avea de spus. La urma urmei,existau si unele momente cand ar fi trebuit mintita,spre binele ei iar slabiciunea aceea a lui o mai ranea din cand in cand. Dar nu foarte mult,pentru ca il ierta intotdeauna. Dupa fiecare betie,dupa fiecare lupta din care iesea ranit,dupa fiecare scandal care ii distrugea reputatia,mandria. De fiecare data cand isi mutila onoarea si respectul de sine cu buna stiinta. Ea era acolo.
  
  '' Nu,nici gand. Tu esti eroina mea. Vreau sa zic,pana sa te cunosc pe tine,viata mea era un carusel,un montagne-rousse. Mi se facea greata,iar si iar,de obicei de mine insumi si de cei din jur. Acum e bine. Imi plac oamenii.In special pentru faptul ca tu esti cel mai bun om pe care-l cunosc'' Nu stia de ce spusese acele lucruri insa simtea nevoia sa spuna totul,sa ii faca declaratii de dragoste si sa o simta aproape,de fiecare data cand se intalneau. Sa fie el,sa ii arate si partea pozitiva. Acea parte a sufletului sau pe care ea o eliberase,fara sa-si dea seama.
  
  Il schimbase...