Hell's bells

[Lexie Stryder]

• Primul sentiment care o cuprinse pe Lexie fu un val de usurare si siguranta asupra faptului ca Kurt trecuse peste casnicia lui. Bineinteles ca imediat ce simti asta, regreta amranic. Era Natalie de care vorbeau aici, cum putea sa se bucure de tristetea ei. Si totusi, nu de asta se bucura, ci de fericirea ei. Doua lucruri diferite. Si atunci de ce se simtea vinovata acum? Ah, iar se invartea prea mult fara sa ajunga nimic, lucru obisnuit pentru mintea ciudata a lui Lexie.
  
  Avu un sentiment de compasiune pentru Natalie, insa nu se compara cu sentimentul de iubire pe care il avea fatat de Kurt. Nu l-ar fi lasat sa plece de langa ea niciodata, bineinteles, cu exceptia momentului in care el o va cere. Daca iubesti pe cineva, trebuie sa ii dai drumul, nu asa se zicea?
  
  "Ei bine, la urma urmei conteaza sa fii fericit, Alaturi de oricine alegi sa fii," spuse viperina, zambindu-i. Stia ca deocamdata Kurt alesese sa stea langa ea, insa niciodata nu puteai fi sigur ce iti rezerva viitorul. Era sigura de sentimentele ei in acel moment si stia ca la fel de sigura va fi si peste cativa ani. Si ura numai sa se gandeasca la o viata fara Kurt. Isi alunga acele ganduri din minte, incercand sa le blocheze undeva si sa nu le mai dea drumul niciodata.
  "Ai ceva planuri pentru seara asta?" intreba Lexie, incercand sa destinda putin atmosfera.