Never let me go

[Julieta D. Thibault]

• Zambetul pe care il afisa destul de rar o facea sa se topeasca, insa nu lasa sa se vada asta. Deobicei isi masca reactiile sau sentimentele, chiar daca in cazul asta sentimnentele nu putea. Se ura pe sine la faptul ca uneori era slaba si chiar nu stia cum sa reactioneze in unele situatii...insa mereu gasea cate o cale de iesire sau macar o scuza cat de cat acceptabila. Simti cum baiatul o prinde de mana si incerca sa tina pasul cu el, reusind.
  
  Ofta scurt cand ajunsera la o fundatura, isi mijii ochii si se uita in jur. Pustiu. Era clar ca era pustiu de aceea era o fundatura a unei strazi, insa ce faceau ei acolo? Creierul deja incepea sa puna destule intrebari insa raspunsul il primi cand observa masina lui, era frumoasa, nu avea ce comenta. Nu se dadea in vant dupa automobile, chiar daca si ea avea una. Facea parte din lumea Incuiatilor masina chiar daca ea era cu totul din lumea vrajitorilor, insa nu conta asta. I placea sa o foloseasca cand se plictisea de magie si in plus era destul de utila.
  
  - Se pare ca inca nu ma cunosti indeajuns de bine.. Continua ea razand ca apoi sa intre in masina, inchizand usa dupa ea. Se uita in interior destul de curioasa, piele..acceptabil caci si a ei era aproape la fel pe interior. I auzi vorbele si zise:
  - Mereu.

OCC: No problem><