Black Parade

[Effy K. Dietrich]

• Effy zâmbi atunci când îi auzi vorbele lui Klaus. Adevărate, chiar foarte. Era întru-totul de acord cu ele. Mereu fusese. De-a lungul anilor multe persoane încercaseră să o convingă că de fapt cei diferiţi sunt inferiori celor 'normali', iar la început avusese tendinţa de a-i crede. Însă reuşise să-şi demonstreze să se înşelau. Toţi, absolut toţi care spuneau asta erau nişte ipocriţi - şi nu o gândea doar fiindcă nu îi plăcea să i se spună ciudată.
  
  "Dar nu am spus că mă consider o ciudată." Surâde în cele din urmă, clătinând din cap." De fapt, ştii ce? Ador să fiu diferită, cei 'normali' sunt prea banali, şi chiar nu mă deranjează să fiu numită o ciudată." Continuă pe un ton ceva mai energic, chiar copilăros, păstrându-şi un zâmbet larg, puţin straniu şi misterios pe buzele trandafiriii.
  Nu era nevoie să fii clarvăzător sau să practici legilimanţia ca să-ţi dai seama că spunea adevărul. De-a lungul anilor fusese numită astfel - direct sau indirect- de mai multe persoane , şi în cele din urmă ajunsese să se împace cu ideea şi chiar să-i placă.
  
  Effy continuă să meargă, cu un pas lent, potrivit pentru un tur - astfel avea timp să vadă întregul loc. Până la urmă, cine ştia când avea să mai ajungă în acest sanctuar. Poate data viitoare când o va face , va reuşi totuşi să se descurce şi singură.
  Se opri brusc, aproape smucindu-l pe Klaus, ca mai apoi să pornească într-o direcţie nouă. Se opri la câţiva metri, astfel încât să fie sigură că sunt în deplină siguranţă de un dragon cam de trei ori mai mare ca ea. Un fior rece îi străbătu şira spinării.
  
  "Ei bine, Klaus, ce specie este?" Îşi întoarce capul înspre el, cu un zâmbet la fel frumos pe buze, apoi fixează din nou cu ochii săi safirii dragonul de un gri întunecat, acoperit de mai mulţi tepi în jurul capului şi al cozii.