butterflies and hurricanes

[Isolde du Maurier]

• Se uita indiferenta la el, in timp ce radea, si realiza dintr-odata (si din nou) ca prietenia ei fusese tradata. Se increzuse el, isi daruise toate secretele lui, il lasase sa-i patrunda in viata si in minte, si primise in schimb o mare palma peste fata. Iar acum, mai mult ca oricand, o condamna la moarte. De parca s-ar fi temut vreodata de ea, caci stia ca urma o zi in care avea sa o infrunte. Sora ei...nici nu se gandise la ea pana acum, insa nu putea crede ca nu o va razbuna in caz ca...in caz ca va fi omorata.
  
  Oftand, isi inalta capul, mergand dreapta in urma lui, cu Aurorii langa ea si Dementorii in spate. Nu avea sa se opuna. Spera cel putin sa moara demn, si nu atacata de niste blestemati, ucisa prin magie.
  
  "Am macar dreptul la o ultima dorinta, tradatorule?"
  
  Desi nu se astepta, greutatea mainilor celor doi care o tineau si suflarea rece a Dementorilor care-i ingheta spatele aproape ca disparura, si ii lua ceva timp sa proceseze informatiile primite.
  
  "De ce ma ajuti? Si de ce vrei Piatra Filozofala? Si de ce vrei sa o caut pe femeia din cauza careia m-ai parasit?"
  
  Se opri, realizand cate intrebari putuse sa puna in mai putin de un minut. Ii dadu un pumn in umar, privindu-l incruntata.
  
  "Esti un ticalos! Nu o sa te iert niciodata pentru ca m-ai facut sa iti gandesc decapitarea"