Hell's bells

[Lexie Stryder]

• Lexie zambi cand ii auzi cuvintele. Deci chiar stia ce face cand o pune pe ea 'sefa'. Sincer, incepea sa simta un fel de val de incredere si multumire cand isi dadu seama ca Kurt chiar o credea capabila de asa ceva. Lui Lexie mereu i se spunea ca se subestima, ca nu avea incredere in ea. Niciodata nu crezuse asta. Si nici acum, desi pentru o clipa acea neincredere disparu complet.
  
  Isi drese glasul.
  "In acest caz, as fi onorata," spuse ea, zambind. "Numai ca trebuie sa ma ajuti sa imi dau seama ce trebuie sa fac,. Niciodata nu m-am infiltrat in cuibusorul tau secret ca sa imi dau seama cum le faci pe toate."
  Rase la ultima remarca si isi incrucisa bratele la nivelul pieptului, simtindu-se mai bine ca niciodata. Vremea specifica lunii mai o inviora, iar racoarea serii care venea dupa fierbinteala zilei o relaxa so o linistea.
  
  Gandul ca era langa Kurt dupa atat atata timp o facea mai mult decat fericita. Ce ii lipsea in acel moment? Kurt era tot ceea ce ii trebuia, nu avea nevoie de nimic altceva.