Never let me go

[Artimei N. Denver]

Cind ii auzise vocea parca se trezise dintr-un somn. Realizase ca se ducea cu viteza prea mare si frina destul de brusc. Sa fi fost pe drum nu avea sa frineze atit de brusc, dar asa inca citiva metri si aveau sa ajunga pe fundul oceanului. Stinca pe care se aflau avea undeva 50 de metri. se uita la ea cu o privire parca speriata. Se cufundase prea tare in gindurile sale. Multumesc pentru trezire si scuze pentru frinare. Simtise cum obrajii incep sa-i arda. Nu se simtise nici o data mai stupid ca atunci.

Dadu sa deschida usa, dar se razgindi. Intoarse fata catre ea si cufundase mina in parul ei. Un tremur interior incepu sa-si faca simtita prezenta. Ii atinsese buzele usor. Ar fi vrut sa o sarute tare, apasat sa-i muste buzele fragile, dar stia ca ea este foarte gingasa si ca o imbratisare mai strinsa avea sa-i provoace durere. Abia mai respira cind se desprise de ea. Nu am mai spus asta nimanui. Te iubesc!!! Spusese asta rar ca fiecare litera sa ajunga la creierul ei si sa inteleaga sensul deplin a acelor cuvinte. Ea il facea sa innebunesca, sa se gideasca la lucruri care nu i-au venit prin cap macar o singura data.