Never let me go

[Artimei N. Denver]

Isi amintise brusc de prima lor intilnire, mmmda pietre lunecoase, si ar fi fost mai bine daca o lua in brate de la inceput. Nu prea avusese timp sa se gindeasca la asta, deoarece drumul era cit se poate de scurt, adica prima parte a drumului. Se aflau pe o platforma de acolo o alta scara se ducea in sus, iar treptele acestea erau puternic erodate. Acolo incepea adevarata lupta pentru a ajunge in acel loc frumos dupa parerea lui, dar si destul de periculos, un pas gresit si puteai sa o sfirsesti prost. Fie strivit de unul dintre putinele ziduri ce stau in picioare, fie sa faci o baie impreuna cu rechinii. Tot mai sus. Pasise destul de sigur pe prima treapta, daca putea sa o numesca asa, dupa care pe a doua. Calca pe urmele mele. Si tine-am de mina sa nu cazi.

Ii intinse mina ca si ea sa poata urca pe acel drum de cosmar pentru unii, pentru el o noua, veche locatie pe unde se simtea bine. Era buna si plaja, nimic de spus, dar baiatul salbatic mereu va cauta un loc ferit de vazul lumii, ar fi vrut sa se fereasca chiar si de Dumnezeu, dar nu gasise inca ceva care poate sa-l ajute la chestia asta. Julieta schimbase putin felul lui de a fi, daca pina la intilnire vroia sa fie singur, acum ei bine vroia sa fie cu ea, dar fara alti intrusi pe linga care sa se holbeze ca la zei.