Never let me go

[Artimei N. Denver]

O strinse de dupa umeri si o saruta pe crestet. Se pare ca doar romantismul avea sa predomine in acea seara unica. Nu stia daca o sa mai aiba asemenea ocazii, de a privi apusul cu printesa lui. Poate ca-si va face timp si pentru rasarit, numai ca ii trebuia ceva original si un plan prin care sa nimereasca in castel, la ea in dormitor. Avea sa se gindesca la chestia asta mai tirziu, cind nu va fi ea prin preajma si sa-l ameteasca cu parfumul ei.

Acela era locul in care ii veneau cele mai multe idei si adesea trebuia sa aiba un pix si o foaie, ca altfel fugeau gindurile. Se gindise intr-un timp sa se mute cu traiul acolo pentru citeva saptamini, sa scrie un roman in versuri sau sa doboare recordul vestitului Eminescu. Asta a fost cindva, sa vie aici si sa stea singur, acum dupa ce ea aparuse in viata lui si ii permise sa intre atit de usor in suflet isi imagina lucrurile pe care le facea el de obicei cu ea alaturi. Era greu sa intri in capul lui, in viata lui, dar ea se strecurase ca fumul printre crapaturi, ca apa printre stinci si ajunsese acolo unde nimeni nu a ajuns, inca.

Era prea adinca noaptea pentru o plimbare,
Atuncea te-am vazut intiia oara,
Sub plopul a carui ram sub ploaie mai tresare
Furatu-mi-ai somnul linistit de-odinioara.
M-ai fermecat cu dulci cuvinte,
Mi-ai scos din cap orice alta iubita
Si mi-ai promis frumoase clipe
Departe de lumea asta amarita.
Eu te-am crezut, si ce pacat
Ca de acum de tine sunt legat
Legat doar printr-o sarutare
Si printr-o dulce-mbratisare.
Un lung apus ne sterge suspinul,
Un nou rasarit ne prezice destinul,
O stea in al tau par cade
Un pas de tine ma desparte.
Cu ochii imi arati ca ma iubesti,
Cu buzele soptesc ca te doresc,
Iar luna striga "va urasc"
Caci linga mine iar tu esti.

Sa nu ti se para straniu, luna e putin geloasa pe norocul nostru, n-am cei face.

Afisase acelas zimbet dulce si nevinovat in speranta ca ea sa se indragosteasca si mai tare de el si sa nu-l lase singur nici o data.