Never let me go

[Julieta D. Thibault]

• Da, in privinta asta era de acord cu el. Caci adevaratul talent nu era apreciat ci doar superficialitatea, in plus la cati critici existau nici nu-ti mai venea sa scrii ceva si pur si simplu iti disparea inspiratia. De aceea si ea renuntase sa-si faca o cariera in cantat pentru ca era mult prea mult de munca si acum se multumea doar cu postul de profesoara, in plus i placea sa faca asta, sa lucreze cu copii si sa le predea, sa-i invete ceva nou in fiecare zi.
  
  Si ea incepuse de jos, cu Studiul Incuiatilor si avansase mult in materia asta dar spera ca in viitor sa avanseze si mai mult in alte specializari, insa lasa asta si in mana destinului. Stia el ce avea pregatit pentru ea si le lua pe toate incet cu calm caci asa trebuiau luate lucrurile in viata. Dadu afirmativ din cap la vorbele lui, chiar isi gasise perechea perfecta.
  
  Brusc isi aminti de acea scrisoarea primita acasa, in legatura cu conacul ei..cu vanzarea lui, desi nu pomenise asta la nimeni si nici macar la o firma de vanzarea caselor. Inghiti in sec si se ridica de pe banca uitandu-se la mare, punandu-si mainile in buzunarele din spate simtind o hartie acolo. O scoase brusc, se pare ca aceea scrisoare chiar o urmarea pe oriunde, insa se aseza repede la loc ca el sa nu vada asta si nu zise nimica, incercand sa mascheze asta.