Never let me go

[Artimei N. Denver]

Nimerise in cea mai mare belea a secolului. Chiar nu stia ce sa-i zica daca ea anulase replica aceea. Nu avea nici cea mai mica idee cum sa o faca si ca ea sa nu-l lase. Iti spun doar daca imi juri ca asta nu va schimba nimic intre noi, oricit de crud si de oribil nu ar fi fost adevarul. Se uita la ea cu ochii mari plini de rugaminte. Vroia sa treaca peste acel cosmar. Stia ca sansele de a acepta tot cu se ocupa el erau 1% din 100%, deci deja se pregatea pentru o despartire dureroasa si vesnica. Ar fi inteleso, daca rupea totul nici o fata normala nu avea se intilnesca cu un ucigas in serie, un adevrat monstru care nu reactiona la nimic zero emotii si sentimente. Nu reactiona inainte de a o intilni pe ea, care-i virise in cap ideea unei relatii tranice si viitor stralucti alaturi de o micuta ciudatenie ca si ea. Era la margine de prapastie si doar ea avea puterea de ai da o mina de ajutor atunci cind o sa cada. Daca ea nu o va face, se va intorce la vechile sale obiceiuri, va omori si mai mult pentru asi ineca probleme in singele altora, asta facea de fiecare data.

Stia ca nu-i bine sa se ocupe cu asta, dar ii trebuia un loc in care sa-si arate cruzimea, sa o lase la vedere. Si toate astea se reduceau la familia lui, la singele ce-i curgea in vene, acel venin dulce-amarui ce-i dadea puteri nebanuite si care-l tragea usor, dar sigur in mrejele Magiei Negre.