divine inspiration

[Artimei N. Denver]

Un zimbet ironic se astenuse pe buzele lui. I se parea oarecum stranie acesta intilnire, trecusera cel putin trei ani de cind intr-un accest de furie mai ca-l omorise pe Lucas, si avea tot dreptul sa o faca. Mama si sora erau fiintele cele mai dragi lui, iar Lucas nu le-a pretuit nici o data de asta nu i-a fost greu sa le asigure drumul in lumea de dincolo. La partea cu moartea Crinei il intelegea perfect, nu avea acelas singe ca si cu ei. Ma rog, o greseala a mamei de care doar ea, Crina, Lucas si Arty stiau, tatal nici nu banuia. Moartea mamei, insa nu o va ierta nici o data. Cine era el sa judece pe fiinta care i-a data viata, care a trecut prin chinuri pentru ca anu asemenea monstru sa faca umbra pamintului? Se apropiase din ce in ce mai tare, dar pastrase distanta decenta de zece metri.

Se uita al el cu acea privire rece, indiferenta si ironica. Da sigur, ti-a fost dor, cum sa nu, de asta vrei sa ma evaporez. Ce l-ar evapora el pe Lucas, chiar ii era antipatica fizionomia lui, desi frati, amibii seamana cu tata cu acelas singe in vene, dar se urasc mai tare ca strainii.