Vise spulberate

[Jimmy B. Tenevi]

Rafaela & Chase

O petala, inca una si romanita ramasese fara frumoasa-i coroana alba si imaculata. Arunca intr-o parte ce mai ramasese din biata floare si lua alta incepid sa rupa una cite una petalele. Spre deosebire de numeroasele ei colege ea nu se juca de-a "ma iubeste, nu ma iubeste" ea ghideca in "o sa fiu fericita, nu o sa fiu fericita". In ultimii ani visele ei de copila au inceput sa se spulbere usor, ca si nisipul pe vremea furtunii, zburau undeva si le pierdea din vedere uitind astfel de ele.

Copilasul Rafaela, numita in cinstea tatalui care o iubise nespus pina acum doi ani, mergea singura pe aceleasi coridoare reci. Stia ca nu mai avea mult si parasea acela loc care-i devenise casa in ultimul timp. Chiar nu vroia sa se intoarca acasa, nu avea la cine. Ori sa ducea la mama ori la tata oricum se simtea ca si o straina, nu era acea caldura pe care i-o daduse castelul.

Chiunuita de acest gind se dusese la Urlet in noapte, era locul care o facea sa se simta bine. Se gindise de mai multe ori sa ramina acolo pe vara. Erau citeva camere pe care daca le amenajai puteai sa traiesti mult si bine. Intrase in conacul vechi si se urcase la etaj, in camera care-i era cea mai draga si unde ar fi vrut sa traiasca pentru o vara macar sa scape de toate problemele.