The smell of irony

[Artimei N. Denver]

Oi, oi, oi.... fata aceea nu intelegea ca avea nervii de fier? Poate ca in alte circumstante avea sa se infurie, dar nu acum si nu din cauza unei alintaturi ce privea superior la el. Stii cred ca nu am inceput corect, dar ma rog nu am de gind sa mai repar greselele si sa lamurim ceva, ti-am acorat atentia mea, deoarece esti putin ciudata, o micuta ciudatenie care atrage privirea vrei nu vrei, si nu din cauza ca ai fi Miss Univers, din contra. O spusese destul de calm, poate chiar detasat. Nu suporta autoritatea ei nu avea sa o lase sa i se urce in cap cu totul, cit despre mama, ei bine il infuriase putin, dar nu suficient.

Se lasa si el pe spatarul scaunului. Privea la ea, dar parca prin ea, in gol ca de obicei, mai bine nu vedea nimic decit alintaturile lumii. Se focusase pe lemnul mesei, nu sa mai uitase nici o data atit de intens la lemn sau ceva de genul, dar cind nu ai ce face e buna si acea ocupatie.