fire eats wood, like a human eats candy

[Artimei N. Denver]

Ii venise sa rida cind o o auzise, poate era zapacita din cauza situatiei in care se aflau. De fapt ar fi vrut sa afle si el cine facuse timpenia aceea. Nu de alta, dar padurile erau necesare, nu ca era ecolog, dar cite o data i se parea ca nu-i ajunge aer si parca respira mai in voie intr-o padure ca si aceea. Vedea marginea si o apucase pe fata de mina ca sa nu-i de voie sa cada sau ceva de genul, deoarece in spatele lor se ridica un perete de flacari, se ridica incet, dar sigur.

Iesise din padure cu tot cu ea fireste, se intoarse cu fata spre flacari, nu mai facuse asta nici o data, dar parca creierul si singur stia ce sa gindesca. Peretele de flacari incepuse sa se topeasca usor si in curind doar fumul ramas se ridica de printre copaci si ramuri. Era bine sa ai puteri pe care sa le folosesti in scopuri, nobile, dar uneori era enervant cu adevarat. Se intoarse spre ea. Eu sunt un baiat care te-a ajutat sa iesi dintr-o padure inflacarata. Poti sa-mi spui Arty.