overdose.

[Lexie Stryder]

• Lexie se incrunta, usor surprinsa de reactia lui. Nu spusese nimic de perfectiune. In mintea ei, da, isi spusese ca e perfect. Insa nu se refera la acel gen de perfectiune. Era perfect oentru ea. Era ca si ea. O intelegea, se intelegeau reciproc. Nu stia ce putea fi mai perfect decat atat.
  
  Faptul ca se straduia sa nu il creada un monstru o facea sa aiba impresia ca lui ii pasa ce credea ea despre el. Ceea ce era important pentru persoane de genul lui Victor.
  
  "Ok, iarta-ma," raspunse Lexie. Nu voia sa dea mai multe explicatii, nu voia sa isi impartaseasca sentimentele, sau ce naiba se intampla cu ea in acel moment. Sigur nu era de la bautura, insa incerca sa nege, sa se gandeasca ca totul era normal si ca maine dimineata va fi din nou singura, isi va urma rutina, fara sa il mai intalneasca pe Victor pana peste ceva timp, cand avea sa iasa din nou din 'barlogul' sau.
  
  Si totusi, ceva parea insuportabil la acel gand. Nu stia inca ce, insa avea sa stie in curand.
  "Totusi, eu nu cred ca imi voi schimba parerea despre tine. Stii, tu nu intelegi. Nu e vorba despre ce faci, despre pasiunile tale. Tu esti cel care te definesti, actiunile si vorbele tale. Nu ma intereseaza ce faci, era pur si simplu o curiozitate," spuse ea, incruntandu-se usor. "Cred ca te-ai obisnuit pre tare ca oamenii sa te catalogheze drept monstru pentru ca te ocupi cu...ma rog...cu ce te ocupi, incat nu realizezi cand intalnesti o persoana care nu pune accentul pe chestia asta."