I'm not gonna crash and burn away, I'll rise today

[Victor A. Olivier]

• Vocea ei sparse inca o data linistea, si Victor o privi nelamurit. Isi tot muta privirea de la ea la centaur, incercand sa inteleaga cum putea o creatura atat de mica, firava si plapanda ca ea, sa omoare ditamai centaurul. In acel moment, aceasta intrebare care ii tot invada mintea nu vroia sa-i dea pace, si parea si mai confuza cu cat o analiza mai mult. Intr-un final, ochii sai intunecati fura distrasi de luna plina, impunatoare, care se profilea pe cerul noptii, ce dadea spre ziua, si atunci raspunsul veni cu o rapiditate mai mare decat daca i l-ar fi soptit cineva in ureche.
  "Esti...am inteles", sopti el, apropiindu-se in patru labe de centaur, simtind mirosul mortii (care semana atat de izbitor cu cel de putreziciune) invadandu-i narile.
  
  "Da, e mort", continua el, simtind cum se albeste. Daca acel centaur fusese omorat de vrajitoare, indiferent daca aceasta fusese transformata sau nu intr-un varcolac, atunci semenii creaturii erau extrem de maniosi, iar asta nu era deloc bine. Victor se apropie de fata, ignorand faptul ca erau amandoi prafuiti si plini de sange, si isi puse mainile pe umerii ei.
  
  "Te-as fi intrebat de ce nu ti-ai luat Potiunea Lupis, dar nu e timp de asta. Centaurii vor simti in curand pierderea astuia, si vor veni sa vada ce s-a intamplat, asa ca mai bine o luam din loc"
  
  Se ridica de pe jos, tragand-o brutal de brat, in timp ce auzea niste fosnete nu prea datatoare de vesti bune in departare.