hundreds of souls

[Lexie Stryder]

• Lexie o privi cu atentie pe fata si descoperi trasaturile cunoscute ale Julietei. Acea Julieta, cu care avusese atatea divergente inainte sa aiba atatea momente frumoase. Cand privea inapoi, vedea o suparare copilareasca si niste certuri prostesti, insa care, la vremea respectiva, parea importante si faceau totul in viata ei. Asa trecea vremea, si, pe masura ce o face, noi, oamenii, ramanem cu diferite senzatii de la fiecare perioada pe care am trait-o.
  
  Lexie ii zambi. Nu trebuia sa fie un geniu ca sa isi dea seama ca mormintele din fata cercetasei erau cele ale parintilor ei. Ii puse bland mana pe umar si se apropie de ea intr-o imbratisare scurta, dar sincera.
  "Ma bucur sa te vad," spuse ea, zambind.
  Intr-adevar, Julieta lipsise ceva timp de la castel, nu se stia exact din ce motiv.
  
  Nu stia ce sa ii spuna, adica, erau atatea. Fusesera prietene si viperina stia ca inca mai erau, tocmai de aceea voia sa ii povesteasca totul, sa ii spuna ce pierduse, sa o puna la curent cu ce se mai intamplase in viata ei si invers. Tacu pentru cateva clipe, incercand sa se adune. Fusese luata prin surprindere.
  "Ce ai facut? Ce s-a intamplat? M-am ingrijorat pentru tine," spuse Lexie, pe o voce pe de o parte suparata si pe de alta curioasa.