Thread Closed 
Perfect for me
24 Jun 2012, 11:29
Post: #30
  • Steve inspiră adânc din tufişurile în care se ascunsese, urmărind scena. Încercă să se calmeze atunci când Josh păru că îşi dă seama de ceea ce se întâmplă. Însă în următoarea secundă, Caroline o luă la fugă. Steve nici măcare nu văzu mişcare vampirului, când se duse spre ea. Doar apăru dintr-o dată peste Caroline.

    Strânse din dinţi nervos şi o luă la fugă din tufiş direct spre cei doi. Fixa inima şi aruncă ţepuşa în direcţia aia. Prea concentrat asupra lui Caroline, Josh o observă destul de târziu. Aşa că ţepuşa i se înfipse în şoldul drept, în loc de inimă.

    Steve înjură, însă măcar reuşise să îl dea jos de pe Caroline. Se postă între fată şi vampir. Josh îşi scoase ţepuşa din şold cu un geamăt, şi rana i se vindecă aproape instantaneu. Steve inspiră aer adânc în piept. Vampirul dispăru brusc şi apăru în spatele lui. Reacţionă repede, iar dinţii lui muşcară aerul în locul unde cu o secundă înainte era gâtul lui Steve. Înfipse ţepuşa în piept, dar era prea grăbit ca să mai reuşească să ţintească bine. Aşa că ratase încă o dată inima.

    Mai avea şase ţepuşe, şi două erau la Care. Josh dispăru şi îşi scoase ţepuşa din piept la trei metri de locul unde era înainte. Vampirul se aplecă periculor în faţă, cu colţii dezgoliţi, gata de atac. Steve ştia că nu avea nicio şansă dacă ar fi să încerce să îl atace. Aşa că aşteptă ca vampirul să facă prima mişcare.

    Şi totuşi, pentru un mort de nu ştiu câte mii de ani, Josh nu era foarte răbdător, pentru că se avântă spre Steve în următoarea secundă. Băiatul se trezi faţă în faţă cu el, şi, din instinct, îl lovi cu pumnul în obraz. Simţi cum oasele mâinii i se zdrobesc, iar vampirul părea că nu păţise nimic. Mută repede ţepuşa în cealaltă mână şi i-o înfipse drept în gât lui Josh. Acum era momentul lui Caroline. Vampirul era cu spatele la ea, rănit.

~ paint splattered tear drops on my shirt ~
[Image: BWjux.gif]
Does it depress you ?
To know just how alone you really are ?
lexie's clone

Find all posts by this user
Thread Closed 


Messages In This Thread
Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 27 May 2012, 15:30
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 28 May 2012, 15:33
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 28 May 2012, 16:55
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 31 May 2012, 22:55
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 01 Jun 2012, 13:34
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 03 Jun 2012, 12:05
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 03 Jun 2012, 20:01
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 09 Jun 2012, 09:30
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 09 Jun 2012, 09:42
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 19 Jun 2012, 16:32
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 19 Jun 2012, 16:39
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 19 Jun 2012, 19:16
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 19 Jun 2012, 19:27
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 20 Jun 2012, 11:37
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 20 Jun 2012, 14:47
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 20 Jun 2012, 22:50
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 20 Jun 2012, 23:00
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 21 Jun 2012, 13:03
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 21 Jun 2012, 13:44
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 21 Jun 2012, 23:10
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 21 Jun 2012, 23:23
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 22 Jun 2012, 11:05
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 22 Jun 2012, 12:30
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 22 Jun 2012, 16:54
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 22 Jun 2012, 18:00
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 23 Jun 2012, 09:58
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 23 Jun 2012, 10:09
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 24 Jun 2012, 10:57
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 24 Jun 2012, 11:14
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 24 Jun 2012, 11:29
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 24 Jun 2012, 11:35
RE: Perfect for me - by Evan F. Lovel - 26 Jun 2012, 16:25
RE: Perfect for me - by Wanda J. Bennet - 26 Jun 2012, 16:29