ain't no legend, ain't no cause

[Ivy Thibault]

• Ivy strânse din buze. Kurt schimbase subiectul (foarte discret ar putea spune) într-unul mai sensibil. Totuşi, spera că nu avea să moară peste doar trei ani, pentru că mai avea multe de făcut.
  
  "Nu ştiu, nu m-am gândit niciodată. Probabil aş încerca să îl iert pe Michael. Mi-aş petrece majoritatea din timp cu Jules, Lex, Isa, Cally, tu... Şi aş încerca pe cât posibil să le las amintiri plăcute celorlalţi," răspunse ea.
  
  Poate că era ea pe jumătate beată, dar măcar vorbea coerent. Se gândi dintr-o dată la Jules, şi la seara lor din orăşelul acela mic. Apoi, se gândi la Cally, care habar n-avea ce făcuse în ultima vreme. Şi Isa şi Lex, ele două erau în regulă. Lex îl avea pe Victor acum.
  
  Şi Kurt? Kurt se descurca. El era dur, nu avea nevoie de nimeni. Habar nu avea dacă acum era o altă femeie în viaţa lui, dar chiar şi aşa. Demonstrase de mii de ori faptul că nimeni nu era mai important decât el însuşi. Unii îl citeau şi puteau vedea că ţinea cu adevărat la unele persoane.
  
  Apoi Michael. Nu-l uitase nici pe el. Nu ar fi vrut să moară supărată pe el. Deşi făcuse ceva oribil şi o enerva doar că se gândea să îl ierte, îşi dădea seama că avea să o facă până la urmă. Fuseseră împreună timp de doi ani, ceva ce nu se uita uşor.
  
  "O să... ştii tu, mor? Peste trei ani?" întrebă Ivy încruntându-se.
  Kurt n-avea de unde să ştie, însă i se părea ciudat că o întrebase.