Das Parfume

[Artimei N. Denver]

Nu chiar ii placuse faza in care cineva l-a prins in captivitate. Nu se asteptase sa mai dea de cineva acolo avind in vedere toata agitatia de pe coridoare. Usa se deschise si se inchise, iar el isi sprijini capul de pieptul acelei persoane intruse. Mirosea foarte cunoscut, acea aroma pe care o ai in cap sub forma unei asocieri, o asociezi cu fericirea, devotamentul, dragostea. Nu ridicase ochii, dar stia cu siguranta cine se afla in fata lui. Nu avea nevoie de nici o confirmare, totul ii spunea ca este anume cea pesoana din a carei cauza il chinuiau insomniile si dorul pentru care il ardea in fiecare secunda. Ea era unica care-l facuse sa se simta neajutorat in fata purei gingasii si naturalete. Vocea ei suava si incarcata cu toata blindetea existenta in lume, il facea sa devina mai uman. Il facea sa uite de agresivitatea ce salasluia in el, era moale in miinile ei exact ca si plastelina in miinile unui copil.

Inhala parfumul ei si se gindea ce putea sa-i raspunda. te cautam pe tine. Ridicase capul, ii luase fata in palme. N-ai idee pe citi oameni de aici i-am intrebat unde se ascunde iubirea mea, pe unde s-a pierdut fetita mea fragila si neatenta. Simtea cum avea sa junga la o tahicardie. Ii mingia obrajorii catifelati. Nu o vazuse de doua saptamini, timp in care fusese posedat cu totul de animalul ce se ascundea in el. avea nevoie de blindetea ei, de ea pentru al face sa se calmeze sa uite ca exista si sa aiba un singur scop, sa o faca pe ea fericita.