ours is the glory

[Veronique A. Dupont]

• Isi retrase mana chicotind de parca aceea ar fi fost prima data cand lasa un barbat sa se apropie de ea si apoi se apleca usor spre chipul vrajitorului. Ii dadau o suvita de par saten dupa ureche si apoi isi apropie buzele de timpanul lui.
  
  'Veronique' ii sopti de parca numele sau ar fi fost un secret. Se retrase apoi si isi intoarse privirea catre vanzator. 'Ne poti arata mie si domnului Devereux obiectul pe care l-am comandat' ii porunci acestui zambind copilaresc in directia lui Guillaume.
  Vanzatorul o privi neincrezator, dar disparu in spatele unei perdele ce acopere o mica usa de lemn. Batranul nu parea sa aibe mare incredere in strain, dar era destul de intelept incat sa n-o contrazica pe vrajitoare.
  
  'Spune-mi Julien - crezi ca ti-as putea spune Jules? Ce faci tu aici?' il intreba jucausa, aranjandu-si mai bine rochia scurta si neagra din dantela pe care o purta. 'Nu pari de prin aceste locuri si nici nu te-am mai vazut vreodata. Esti tu un vrajitor intunecat renumit, iar memoria imi joaca feste? Sau esti un protector al binelui care s-a plictisit de treburile lui zilnice si ar vrea sa vada cum e lumea intunericului doar pentru a obtine o mica doza de adrenalia?'
  Incepu sa-si joace rolul, iar acest lucru ii oferea o nepretuita placere. Stia prea bine cine era familia Devereux si era destul de inteligenta incat sa nu aiba incredere in niciunul dintre membrii ei. Aceasta familie era la fel de faimoasa ca si a sa - si la fel de vicioasa, ar fi putut spune ea.