ours is the glory

[Guillaume J. Devereux]

• Veronique. Ii placea numele. Era rar, ambiguu. Iti dadea sentimentul de putere, si in acelasi timp, era jucaus. Ca si purtatoarea. Puternica, dar probabil iubea sa se joace. Lui, pe de alta parte, ii placeau mai mult jocurile scurte, care se incheiau cat mai repede. Era mult prea impulsiv si agresiv pentru a avea rabdarea necesara. Privi batranul care se retrase spre a aduce comanda vrajitoarei, apoi isi intoarse capul spre femeie, zambindu-i sarmant.
  "Cum doresti, frumoasa domnita", raspunse el, intrebandu-se cum de toata lumea ajungea sa-i spuna Jules.
  
  Facu o pauza de cateva secunde inainte sa ii raspunda, incercand sa formuleze un raspuns cat de cat adecvat. Avea impresia ca Veronique isi cam batea joc de el cu intrebarea aceea, insa decise sa intre joc. Nimic de pierdut.
  "Din pacate, nici una, nici alta. Nu sunt de partea binelui, eu si familia mea slujind lorzii Intunecati de cand ne facem veacurile pe meleagurile Frantei, si mai nou, in Anglia. Insa am decis sa ma rup de ei, si sa nu mai fiu acel mic pion care doar se inchina. O sa auzi in curand, scumpa domnisoara, cum pornesc razboaie si macelaresc oamenii."
  
  Zambi dispretuitor, gandindu-se la visele lui de pe vremea cand era doar un adolescent. Mereu iubise sa se dueleasca si sa caute aventura.
  "Eh, exagerez. Un copoi asa batran ca mine nu mai e luat in seama in zilele de azi. Insa nu, nu ma voi alatura de partea binelui, insa ma gandesc inca cum sa ma fac cunoscut. Faima si putere. Asta-i tot ce vreau in momentul de fata"