ain't no legend, ain't no cause

[Ivy Thibault]

• Ivy dădu absentă din cap. Da, cam aşa era. În ultima vreme, Kurt se cam fâţâise. Deşi îi înţelegea motivele. Acum era momentul în care Kurt era cel mai vulnerbabil, şi ar fi rău pentru ei toţi dacă duşmanii ar afla asta. Nu ştia ce se întâmplase cu el, poate îl schimbase trădarea lui Stark (pe care o iertase cu mult prea multă indulgenţă, după părerea ei), sau Freyja... Cert era că începea să fie moale. Ceea ce nu era bine. Începea să se transforme într-un... om nu chiar aşa de tânăr, care consideră că i-a trecut vremea. Şi era de datoria lui Ivy, ca prietenă, să îl facă să-şi revină.
  
  "Da, dar ai mai fost în situaţii de acest gen, nu? Şi ai scăpat. Mereu. Dar acum nu vei scăpa, cu siguranţă. Toată această situaţie de depăşeşte, pentru că tu ai lăsat de prea multe ori garda jos. Revino-ţi, Kurt. Tu nu eşti aşa. Nu eşti un bătrânel cu ochelari, căruia îi place să bea vodka la un joc de şah. Tu eşti Kurt Malfoy. Tu nu ierţi. Tu nu cruţi. Tu nu eşti niciodată slab. Şi ce prostii vorbeşti tu despre arici fără ţepi? Tu nu eşti niciodată ariciul. Tu eşti întotdeauna vulpea."
  
  Se uita la el cu sprâncenele ridicate, aşteptând să îi dea dreptate. Pentru că era sigură că avea dreptate. Chiar dacă el era încă puternic, încă se ţinea pe poziţii, dacă Veronique Dupont se întorsese cu adevărat, atunci asta nu se va mai întâmpla pentru mult timp. Aşa că trebuia să revină la Kurt cel de fier, nu acest Kurt din plastic.