chess game

[Lexie Stryder]

• Lexie ridica din umeri. Da, micul lor psihiatru. Perfect. Isi lasa mainile pe langa corp, lasandu-se pagubasa. Avea sa nu se mai gandeasca la ea. Era ceva mult mai important aici decat nevoia ei stupida de a fi apreciata. intrau intr-un razboi, pentru numele lui Dumnezeu.
  Nu putea sa fie ca si Kurt. In momentul in care el ii bagase in mintea imaginea intentiilor lui cu Mike, Lexie stia ca in interiorul ei tresarise. Nu ii placea bestia. Ii placea Kurt. Insa Kurt va disparea. Stia asta. Kurt avea sa dispara si in locul lui avea sa intre bestia pentru ca se aflau in razboi.
  
  Si poate ca era mai bine asa. Erau mai in siguranta cu bestia decat cu Kurt. Insa Kurt era mai uman decat bestia. Era mai intelegator, mai amuzant, parea mai mult un tata decat un lider.
  Oricum, era aproape sigura ca era singura care avea acea viziune asupra lui Kurt. Stia ca Ivy se va bucura ca partenerul ei se intorsese, Freyja va fi fericita ca Kurt era din nou leul mare si fioros, nu cel bland si frumos, si Indiei ii va parea bine ca Kurt era din nou in stare sa ii protejeze.
  
  Si poate ca asa ar fi trebuit sa gandeasca si ea. Insa nu putea. Lexie ura sa vada vieti curmate sau sange varsat. Era ceva ce ura din toata inima. Si nu stia cum ar fi putut trai cu gandul ca torturase si omorase persoane doar pentru distractia proprie. Ca luase un tata, un frate, un sot departe de cei apropiati sau ca lasase un copil fara mama. Era pur si simplu de neinchipuit pentru ea.
  Insa acum erau in razboi. Stia ca va trebui sa faca asta. Stia ca nu avea de ales. Va trebui sa ii ajute pe ceilalti sa tina echilibrul. Ei asta faceau. Nu erau nici rai, nici buni. Ei erau acel ceva care impiedicau ca binele sau raul sa biruie.
  
  Pentru ca trebuia mentinut echilibrul. Erau in razboi. Probabil reetase acele cuvinte de vreo zece ori in cap, infiltrandu-le in mod inconstient printre celelalte ganduri.
  "Ma bucur ca sunt de ajuto," spuse Lexie, inghitind in sec si lasand acel subiect deoparte. "Deci. Ce vrei sa facem?"