ain't no legend, ain't no cause

[Ivy Thibault]

• Ivy zâmbi mulţumită când Kurt ceru foaia de externare. Noapte asta fusese orice, dar nu irosită. Kurt era Kurt din nou, aşa că acum simţea că lumea era aceeaşi lume din totdeauna, nu una străina. Kurt nu se mulţumea cu resemnare. El trebuia să lupte, aşa cum făcea mereu. Şi de data asta, era ceva cu adevărat important în joc: viaţa lui.
  Habar nu avea de ce, dar Ivy simţea cu, îi plesneşte pieptul de mândrie. Cine era copilul aici, el sau ea? Păi oricum ar fi, se simţea exact ca o mămică care tocmai îşi vedea propriul copil pornind pe două picioare mici, umblând, ţinându-se de pat.
  
  Ivy aşteptă acolo până când băiatul scoase bâlbâindu-se fişa de externare. Băiatul spuse ceva de semnătura unui doctor, însă completă fişa repede, fără să mai pună alte întrbări. I-o întinse lui Kurt peste masă şi pe faţa lui Ivy apăru un zâmbet triumfător.
  
  "Sunt mândră de tine, şefu," îi spuse Ivy lui Kurt, bătându-l pe umăr.