chess game

[Lexie Stryder]

• Lexie ii asculta cuvintele lui Kurt si incuviinta hotarata din cap. Aveau sa inceapa. Imediat. Trebuiau sa puna lucrurile la punct cat de curand. Ideea de a-l intalni pe Stark nu o deranja, era mai mult ca sigura ca il putea convinge sa isi pregateasca armele si sa isi alerteze oamenii. Nu ii fusese data o misiune grea. Ceea ce o ingrijora pe ea era modalitatile in care va gasi oamenii de partea lui Dupont.
  
  Prin asta voi sa zica, cum naiba voi gasi eu o multime de oameni care sunt si sub acoperire si si sub aripa protectoare a lui Ronnie? Dar bineinteles, nu o spuse pentru ca stia ca era posibil. Putea sa faca asta. Avea sa afle de la surse din Devoratori si poate va reusi sa isi faca si cativa aliati. Din cate stia ea, Lexie nu era urata de Devoratori. Mai ales ca Isabella avea sa o ajute. Nu-i asa?
  
  Isi adanci mainile in buzunare, incercand sa se gandeasca la o strategie cu care avea sa se infiltreze printre oamenii ei, sa ceara informatii si noi rute prin care sa ii gaseasca. Nu avea sa ii ia mai mult de doua zile. Zambi abia vizibil si ii arunca lui Kurt o privire usor nesigura. Nu era un plan perfect. Un milion de lucruri ar fi putu sa se schimbe si sa piarda, sa fie raniti sau chiar morti in cateva secunde. Nu avea sa permita asta. Si nici Kurt, de asta era sigura.
  
  Arunca o privire pe aleea pustie, cercetand linia neagra a orizontului. Pe cer straluceau stelele, insa luna le intrecea pe toate, domnind deasupra lor cu o raceala si roialitate iesita din comun. Si totusi, cum puteai sa nu apreciezi peisajul cand ar putea sa fie ultima data cand il vedeai?
  Se aseza pe bordura trotuarului, aruncandu-i lui Kurt o privire fugara.
  "Deci s-ar putea sa murim, nu-i asa?" intreba ea, zambind trist.