chess game

[Lexie Stryder]

• Lexie rase la gluma lui Kurt, insa fu serioasa imediat dupa aceea. Barbatul ala nu inceta din a fi genial, nu-i asa? Ideea era una brilianta. Adica, s-ar adaposti, ar reusi sa isi protejeze pe cat posibil vietile si nu ar face rau nimanui. In afara de inamic. Ma rog, ala nu se pune.
  
  Lexie ii zambi lui Kurt, un zambet angelic si increzator. Nu asa se simtea cu adevarat, insa asa ar fi vrut sa se simta. Nu era mare diferenta. Isi lasa capul sa i se invarta, incetand sa i se impotriveasca acestui impuls.
  "Esti briliant, stii asta, nu?" intreba ea, zambind. "Ar fi o modalitate buna de aparare si posibilitatea de a muri scade cu cateva procente."
  
  Lexie ridica din sprancene cand spuse asta si incheie cu un cascat lung. Ii placea in Little Hangleton. Ii amintea ca fusesera vremi mai grele decat cea traite de ea, si ca se si incheiasera. Ii dadea un sentiment linistitor, insa o si facea sa aprecieze ceea ce avea si sa nu mai planga dupa lucrurile care disparusera din viata ei.
  
  Insa in ultimul timp nu mai facuse asta. Nu planse dupa nimic. De fapt, nu avusese dupa ce sa planga. Se simtise destul de bine. Cu Victor nu se intamplase nimic. Doar un sarut intr-un moment in care amandoi fusesera mai mult decat ametiti de la bautura. Locuiau impreuna si viperina stia ca nu ar fi putut avea un 'coleg de casa' mai bun. Era exact asa cum si-ar fi dorit sa fie fratele ei mai mare.
  
  Si tocmai acum, cand toate lucrurile incepeau sa se aseze si fericirea sa puna stapanire pe ea, trebuia sa afle ca era foarte posibil sa moara in cateva zile. In razboi. Desi alaturi de prieteni, nu voia sa moara. Si nici sa traiasca daca ceilalti mureau. Ar fi fost prea mare durerea. Nu ar fi putut sa o suporte.
  "Si Veronique ce va zice?" intreba ea, brusc. "Este o femeie mult prea inteligenta ca sa nu isi dea seama ca planuim tot acest 'razboi tacut' impotriva oamenilor ei. Stii, e verisoara mea, si chiar tin la ea. O vom ajuta, nu?"'