Nu stia de ce, dar nu-i venea sa creada niciuna dintre vorbele vrajitorului. Parea mult prea plin de sine pentru a putea fi luat in seama. Credea ca este crud, dar Veronique era de parere ca nestiinta era defapt calitatea pe care barbatul o stapanea cel mai bine. Ii parea insa rau de el pentru ca avea un chip angelic si simtea ca ar fi fost pacat ca acea frumusete sa se piarda intr-o lupta sangeroasa pe care Guillaume nu ar fi fost in stare sa o stapaneasca.
N-avea nici cea mai vaga idee despre ce insemna un razboi, dar se vedea deja invingator. Nu se gandea la cat de greu era sa lupti pentru principiile tale. Tot ce-si imagina el era un tron de aur pe care sa seada. Poate Veronique era mult prea dura cu el insa nu-i placeau cainii care latrau prea mult.
Zambi cand barbatul ii apuca barbia si isi apropie chipul mai tare de al lui. Se parea totusi ca micutul razboinic era in stare sa ia ceea ce-si dorea fara a lua in considerare parerea celor din jur. Acest lucru ii crea o enorma bucurie tinerei pentru ca in sfarsit simtea ca se putea increde in el. Un om care nu-si asculta dorintele trupului nu era de incredere. Asta credea ea si de cele mai multe ori se dovedise a fi adevarat.
'Si acum ce ai de gand sa faci?' intreba venind si mai aproape de el.
my momma { raised } me a prophet
|
