two birds never sing the same song

[Victor A. Olivier]

• Victor ii zambi, indepartand o suvita rebela de par roscat de pe fata ei palida, si se aseza mai bine pe scaunul sau, uitandu-se dupa cineva care sa le ia comanda. Nu ii era in mod special sete, insa nu avea habar ce anume sa zica sau sa faca, asa ca incerca sa para detasat. Nu reusise sa-si mute gandurile de la ea cat timp nu se vazusera, iar acum ii era imposibil sa-i spuna ceva din tot ce il apasase in ultimele zile.
  
  Se gandise sa o intrebe ce mai facea, dar acea intrebare era atat de banala si atat de des rostita incat il plictisea la culme. Stia ca ea nu avea sa-i detalieze nimic, fiind mult prea timida pentru asta, asa ca prefera sa-i puna alte intrebari, care s-o faca sa vorbeasca mai mult. Ii zambi din nou, incepand sa bata cu degetele pe masa, vadit agitat. Prezenta ei era ca un balsam pentru singuratatea lui, si de cate ori o avea in preajma, realiza ca se simtea mult mai bine si era cu adevarat fericit. Singura umbra de nefericire care se abatea in sufletul lui in prezenta ei era gandul la cruzimea si experimentele sale ciudate pe care le efectua in singuratatea pivnitei sale. Insa incerca sa alunge acele imagini,sperand ca micuta sa nu afle niciodata de ele.
  "Sper ca esti bine", rosti el, dupa care se asternu o tacere apasatoare. Nu ii placuse niciodata sa vorbeasca prea mult, iar in preajma ei se simtea mult prea ciudat pentru a-si da drumul la gura. Si totusi, se sacrifica pentru ea, pentur ochii ei senini ca cerul, si pentru buzele ei fragede.
  "S-ar putea sa imi mut domiciliul temporar la Hogwarts, pentru un post de profesor", continua, intrebandu-se cum avea sa reactioneze Astrid.