ours is the glory

[Guillaume J. Devereux]

• Guillaume incepu sa rada, privind neincrederea fetei. Ea cerea incredere, si el un scop. Vroia sa lupte, ii placea discordia, ii placeau relele, ii placea razboiul. Ce alta ocazie mai buna ca asta? Incepu sa-si incheie nasturii camasii lent, trecandu-si o mana prin parul saten carliontat, si se ridica de pe canapea, ajungand langa Veronique. Ii lua mainile intr-ale, privindu-le pentru a nu stiu cata oara in ochii aceia verzi, patrunzatori, si incercand sa treaca cu privirea de ei, sa ajunga in spatele acelor porti inchise. Insa fara mare succes.
  "Draga mea Veronique, poti avea incredere in mine. Si stii de ce? Pentru ca tot ce vreau eu este sa particip la acest razboi. Si putem rezolva si cu comandantul, o viata in minus nu e niciodata atat de daunatoare. Ai nevoie de mine, pentur ca stiu mult mai multe despre razboi, si de asemenea, despre cum se poate conduce o armata. Cu mine vei avea gloria pe care o vrei, vei avea imperiul, lumea pe care o doresti. Ne asemanam mai mult decat crezi, scumpa mea"
  
  Ii dadu drumul, punandu-i o mana pe umar si sarutand-o apasat pe buzele ei rosii, atat de ademenitoare. Era constient de farmecul sau, si spera doar ca si vrajitoarea sa fie. Se simtea ciudat, insa spera sa aiba succes si sa primeasca aprobarea ei.