queens of underworld, rise!

[Ivy Thibault]

queens of underworld, rise!

And hail their queen, fair regent of the night.

A beautiful woman can be painted as a totem only;
not as a woman, but as a Madonna, a sphinx,
a queen.

• Zgomotul tocurilor cui răsunau pe holul cu pereţii din marmură al Muzeului de Vâjthaţ, în timp ce Ivy mergea cu paşi hotărâţi spre sala cea mare a Muzeului, piesa de rezistenţă. Venise aici cu un scop şi nu avea de gând să plece fără să îl îndeplinească. Mergea demnă cu capul sus, cu părul lăsat să curgă în cascade aurii pe umeri, cu rochia lungă, neagră, măturând podeaua în urma ei. Ştia că atrăgea priviri, nu numai din cauza rochiei extravagante, fără bretele, cu broderii de un mov străluctor peste satenul negru, ci şi din cauza picioarelor lungi, accentuate de tocurile înalte. Nu putea spune că îi făcea plăcere să se îmbrace aşa- de cele mai multe ori prefera pantalonii scurţi, lejeri şi un tricou- însă era de datoria ei să facă asta. Trebuia să reuşească, ceea ce însemna că trebuia să fie prezentabilă şi drăguţă. Cel puţin pentru început.
  
  Pentru câteva clipe se gândi cât de mândru va fi Kurt când va afla ce vroia să facă. Sau poate că nu îi va plăcea. Poate că prefera să nu acţioneze de una singura. Dar se săturase să stea degeaba şi adevărul era că ea era liberă. Nimeni nu îi putea lua această libertate, şi avea grijă să se asigure că nimeni nu o va face vreodată, ţinându-şi inima în singuranţă în propiul piept, nu într-unul al vreunui bărbat.
  
  Avea să-şi strângă o armată proprie. Armată pe care nu ea o va comanda. Armată căreia oricine ar fi vrut să se alăture. Însă toţi soldaţii vor fi aleşi cu multă grijă. Deschise lent uşile masive ce despărţeau holul de sala impunătoare şi se strecură înăuntrul mulţimii de oameni eleganţi. Era o nouă expoziţie la Muzeul de Vâjthaţ şi nu erau mulţi cei care aveau voie să o vadă acum. Aici erau doar cei respectaţi în societate. Bărbaţi şi femei. Dar pe Ivy o interesa doar ultima parte.
  
  Voia să creeze o armată formată doar din femei. Femei independente, care voiau să se ridice deasupra bărbaţilor. Femei ca şi ea. Cărora nu le plăcea să trăiască sub influenţa unor pământeni cu creierul în pantaloni. Desigur, nu toţi erau la fel. Ivy cunoştea excepţii. Însă femeile erau nişte zeiţe. Erau regine. Şi trebuiau respectate.
  
  Ivy cercetă mulţimea cu nişte ochi critici, cu gene lungi. Da, toate aveau potenţial, până şi numai după prima vedere. Planul ei avea să aibă succes. Era bărbaţilor era pe sfârşite. Urma o nouă eră: cea a reginelor.
  
  
  OCC: Oricince interesat de acţiune.