ours is the glory

[Veronique A. Dupont]

• Se uita putin ciudat cand barbatul cazu in genunchi si incepu sa spuna un fel de juramant, dar nu incerca sa-l opreasca. Unii oameni tineau la onoare si daca el era unul dintre ei, atunci insemna ca acest juramant avea sa-l lege pe barbat pentru totdeauna de micuta vrajitoare.
  Zambi cand il auzi spunandu-i stapana, isi inchise ochii pentru o secunda si incepu sa-si imagineze lumea ce aveau s-o cladeasca impreuna. Inceta brusc acel moment de reverie si se intoarse cu privirea catre Guillaume. Ii trecu din nou mana prin par, mangaindu-i cu grija suvitele carliontate si ii facu semn sa se ridice.
  Il saruta scurt si apoi isi sprijini capul de pieptul lui. Ii auzise cererea tare si raspicat, dar nu prea avea idee ce i-ar fi putut oferi. Cu siguranata nu voia bani sau lucruri de valoare pentru ca provenea dintr-o familie cu stare.
  Oricat ar fi incercat Veronique sa se gandeasca la un lucru pe care sa i-l dea, mintea ei revenea mereu la acelasi raspuns, bani.
  Isi scutura capul usor, deprinzandu-se de Guillaume si ii apuca mainile intre ale ei. Nu stia ce face, dar oarecum simtea ca-si gasise raspunsul mult cautat.
  
  'Ar fi deplasat sa incerc sa-ti ofer galeoni sau vreun obiect de arta, insa m-am gandit la un lucru de care vei avea nevoie cu adevarat. Numele meu' ii spuse ea jucaus si incepu sa rada aproape in soapta.