Same old story

[Aylee L. Lovel]

• Vara aproape ca o facuse sa uite cat e de bine sa fii la Hogwarts. Castelul este unul dintre acele locuri de care nu iti vine sa crezi ca iti va fi dor, doar dupa ce pleci. Se intreba oare cum va fi vand v-a pleca definitiv din castel. Insa isi dadu seama ca nu avea de ce sa isi faca griji in legatura ca asta, aveau sa mai treaca o perioada lunga inainte ca asta sa se intample, asa ca isi alunga aceste ganduri. Se opri si se aseza, dand fericita din coada. Oricat de periculoasa ar fi fost Padurea Interzisa, nu gaseai in toata Anglia un loc mai bun pentru alergari nocturne in patru labe.
  Luna noua stralucea puternic printre crengile dese ce formau o cupola deasupra capului ei. In ciuda puterii ei, doar cateva raze reuseau sa sparga intunericul din jurul ei. Nu ca ar fi avut nevoie, caci ea vedea exact asa cum oricine altcineva ar fi vazut ziua in amiaza mare, insa ii placea sa lase impresia ca e normala.
  Incepu sa rada, desi iesi ceva mai asemanator cu un marait. Toti oamenii incercau sa para cat mai speciali, sa ii observe ceilalti, iar ea, care iesea cu usurinta in evidenta incerca mereu sa se ascunda in multime. Presupuse ca era pur si simplu ca in cazul surorilor sau prietenelor. Fiecare isi dorea parul celelaltei. Cea cu bucle il vroia drept, iar cea cu parul drept vroia bucle. Oamenii pur si simplu erau greu de multumit si cu asta incheia subiectul. Scutura capul, facandu-si urechile sa fluture in stanga si in dreapta. Iar incepea sa filozofeze, iar asta nu era bine. Niciodata nu termina cu ganduri fericite filozofiile de genul acesta. Incepu sa alerge in continuare pentru a-si limpezi mintea, cand prinse in aer un miros. Ah, elevii astia. Nu stiu car trebui ca noaptea sa nu umble in Padure? se intreba, fara a observa ironia. Se urca rapid intr-un copac, nedorind sa fie vazuta. Nu ii zisese nimeni nimic, dar isi imagina ca directorul sau profesorii nu isi doreau un tigru ce umbla liber prin padure si speria elevii.
  
  Waitin' for Klaus ><