ours is the glory

[Guillaume J. Devereux]

• O asculta atent, incercand sa digere cat mai bine informatia primita. Dupont. Ea era o Dupont, deci. Ei bine, trebuia sa-si aleaga cu grija urmatorii pasi, si mai ales sa fie foarte atent in deciziile sale, pentru a nu starni mania tatalui sau, care nu era cel mai calm si deschis om din lume. Intrase in serviciul unui Dupont, iar asta nu l-ar fi multumit prea mult pe tatal lui, desi cele doua familii se prefaceau bune prietene. De secole, acestea erau cele care guvernau Franta, desi nu multa lume stia asta.
  
  Si totusi, isi daduse cuvantul, facuse juramantul, si nu putea sa si le ia inapoi. Iar daca cei doi ar fi reusit sa cladeasca imperiul viselor lui Veronique, atunci nu vedea ce rau ar fi putut fi in asta. De ce numai Franta? De ce nu toata Lumea Vrajitoreasca? Gandindu-se mai bine, se decise sa nu vorbeasca despre asta tatalui sau, si sa actioneze in secret. Se intoarse spre femeie, se aseza langa ea pe canapea, si ii impartisi si acesteia gandurile sale:
  "Miss Veronique Dupont, acum e prea tarziu, insa nu ar trebui sa te ingrijorezi. Cuvantul meu dat e un cuvant dat, si nu-l iau inapoi. Dar cel mai bine ar fi sa tinem aceasta alianta in secret."
  
  Linistit, isi scoase o tigara, pe care si-o aprinse cu bagheta. Tatal lui nu mai avea sa traiasca mult, fiind intr-o stare agravata de cancer pulmonar, iar cand el va deveni capul familiei, va putea sa decida orice.
  "Oamenii tatalui meu, care in mai putin de cateva luni vor fi ai mei, ti se vor inchina tie si cauzei tale"