the night is dark and full of terrors

[Guillaume J. Devereux]

• Incerca sa-si ascunda zambetul de satisfactie care i se intiparise pe fata cand Veronique se intoarse spre el, incercand sa-l faca sa para ca un natarau. Nu, nu avea sa permita asta, nu in fata acestui Malfoy increzut. Se apropie de vrajitoare, privind-o fix in ochii ei de smarald, si isi drese vocea.
  "Draga mea, ti-am mai spus ca stiu mai multe despre razboi decat tine. Crezi ca eu nu stiu ca oamenii ar renunta la primul foc?"
  
  Incepu sa rada, rezemandu-se din nou de spatarul invelit in catifea rosie, atintindu-si privirile spre tavan. Fresca care era afisata era nemaipomenit de frumoasa, din perioada Renascentista, si barbatul mai ca vroia sa ramana vesnic acolo, sub ea, contemplandu-i maretia. Dar, din pacate, timpul artei se scursese, si trebuia sa se intoarca la treburile de razboi. Isi dadu seama ca Dupont avea nevoie de un raspuns si ii zambi.
  "Acesti oameni nu vor bani. Oh, nu, si stii de ce? Pentru ca toti, dar absolut toti, chiar si familiile lor sunt datoare clanului meu. Noi am facut un pact cu ei. Ni se supun, iar noi le uitam datoriile. Nu o fac, ii ucidem, si pe ei, si pe familia lor. Asa ca nu iti face griji, iubita mea Veronique. Nu mai tii minte, o viata in minus nu e niciodata daunatoare. Ei bine, pentru noi, pentru ei, insa..."
  
  Isi aminti fetele lor umile cand ii vazuse ultima data, si juramantul greu care ii apasau, pe care erau nevoiti sa-l duca in spate.