not all whispers are lies

[Cresseda E d'Guillaume]

• Tresări cu putere și se ridică din pat când mârâitul lui Nero reverberă în cameră. Își frecă ochii împăienjeniți de somn, încercând să-și dea seama ce îl agitase așa tare pe animalul ei. Auzi zgomote și imediat Nero sări spre geam, începând să latre. Oftă și se ridică din pat, clătinându-se pe picioare. Cât naiba era ceasul? Nici măcar asta nu știa. Se uita pe noptieră, bâjbâind după telefon. Ura când se simțea atât de obosită. Auzi aceleași râcâituri în geam și privi în sfârșit într-acolo, încruntându-se când observă o bufniță. Se apropie de fereastră, deschizând-o, și un mic pachețel căzu pe pervaz, rostogolindu-se pe podea.
  
  Privi bufnița cum își ia zborul, apoi se aplecă, desfăcând misteriorul pachet. Se încruntă, când văzu colierul cei aparținuse mamei ei, care de asemenea dispăruse odată cu moartea acesteia și semnul Întunecat, începu să pulseze dureros pe mână. Strânse din dinți, apoi lăsă pandantivul să cadă în buzunarul pantalonilor pe care-i purta. Ieși din cameră, având impresia că dacă va mai sta acolo, se va sufoca de cald și zâmbi când își simți câinele urmând-o.
  -Bun băiat, murmură, oprindu-se o clipă. Salută câțiva puști ce stăteau în Camera de Zi, apoi ieși pe holul întuncat al subsolului, mergând cu pași mici spre scări.
  
  Împinse ușa de la intrare, trăgând aer în piept și privi cerul senin, zâmbind ușor. Se îndreptă încet spre lac, privindu-l pe Nero când începu să alerge bucuros. Clătină amuzată din cap și clipi de câteva ori, privind pământul gânditoare. Fără să fie atentă, se lovi de cineva. Ridică privirea tresărind.
  -Îmi pare rău. Nu eram atentă, spuse mușcându-și buzele și o privi pe fată, schițând un zâmbet mic.