luck ain't even luck

[Ivy Thibault]

• Cu un poc surd, Ivy făcu cartea să dispară şi îşi scutură hainele. Era îmbrăcată cu o rochiţă, neagră, ca de obicei, cu dantelă, însă destul de cazuală şi cu nişte balerini negri. Nu îi plăcea de obicei să se îmbrace într-o singură culoare, însă era noapte, şi ei îi plăcea să se piardă în peisaj.
  
  Acceptă braţul bărbatului fiind complet conştientă că bagheta îi era alături de pumnal, în siguranţă, pe o bandă legată de coapsa ei. Deci, în caz că bărbatul nu era ceea ce părea să fie, avea să fie pregătită. Pentru că, în majoritatea cazurilor, aşa era.
  
  "Mai întâi, ai putea să-mi spui numele tău? Pentru că mi s-ar părea ciudat să nu ştiu cum să ţi te adresez," spuse Ivy, ridicând din sprâncene.