where the wild roses grow

[Isolde du Maurier]

• Vrajitoarea injura aspru in gand, cand observa o femeie venind spre poarta. Incepu sa se indeparteze incet, incercand sa nu faca prea mult zgomot, insa era destul de greu cu tocurile sale, care rasunau destul de tare pe asfalt. Proasta idee sa isi puna in valoare atuurile. Isi musca buzele rosii, si incepu sa se joace nervos cu o suvita de par, sperand ca tipa va pleca. Nu stia nici macar daca aceasta era vrajitoare sau nu, si ii era teama sa isi scoata bagheta.
  
  Femeia cu parul de carbune ii spuse sa intre, insa Moreen dadu din cap, incercand sa ii dea de inteles ca nu avea de gand sa ramana. Aceasta insista, si vrajitoarea se gandi ca poate va afla pe unde este. Greu mai era sa fii hoinar. Isi lua geamantanul, tragandu-l dupa ea, auzind cum rotile se loveau de pietricele ce acopereau aleea, si trecu de portile de bronz, patrunzand in gradina impresionanta de trandafiri.
  
  Slujnica o conduse pana intr-un salon, si tanara femeie intra sovaind, si descoperi o alta femeie inauntra. Prima impresie pe care i-o facu femeia cu par ciocolatiu, si ochii de smarald fu una foarte buna, insa Moreen fusese invatata sa nu se lasa prada primelor aparente. Ii zambi timid, stiind ca se afla pe teritoriu necunoscut, si trebuia sa fie cat de fermecatoare si dulce putea fi.
  "Ma scuzati, eu doar...", incepu ea, dar se opri, realizand ca nu stia cum sa termine. Nu avea nici cea mai vaga idee daca aceasta femeie extraordinar de frumoasa era vrajitoare, si nu putea sa ii spuna ca Aparuse acolo.