blue moon

[Veronique A. Dupont]

Ronnie & Mark

“Waiting is painful. Forgetting is painful. But not knowing which to do is the worst kind of suffering.”

• In amintirea vrajitoarei nu putea fi regasita dovada ca existase o zi mai calduroasa. Londra clocotea sub puterea teribiluilui zeu al Soarelui ce parea a fi neinduplecat de suferinta supusilor sai.
  Londonezii pareau a fi dezorentati din cauza temperaturilor foarte ridicate si tanjeau la zilele racoroase de Mai. Le era greu sa accepte schimbarea brusca de temperatura. In schimb turistii nu pareau fi afectati de caldura. Majoritate pozau vechile monumente britanice sau stateau la una dintre cafenele din Sheperd Market. Mai erau si turistii care venisera pentru a facea cumparaturi si se invarteau de dimineata pana seara pe Oxford Street.
  Veronique insa nu era o turista. Nu se nascuse in Londra, dar detinea un apartament pe Regent Street. Daca statea bine sa se gandeasca detinea defapt cate o casa in fiecare oras important de pe insula britanica. In Londra avea chiar doua daca ar fi fost sa ia in seama si vila de pe Aleea Nocturn.
  Si la ce te ajuta toate aceste proprietati? auzi o vocea intreband-o in gand.
  Isi dadu ochii peste cap si isi aranja mai bine parul de culoarea ciocolatei. Nu avea de gand sa dea un raspuns pentru ca nu i se parea normal s-o faca. Era treaba ei ce facea cu banii pe care-i avea.
  
  Se opri in fata unei vitrine pentru a se asigura ca arata bine si zambi cand vazu silueta foarte subtire care se reflecta pe suprafata lucioasa. Era ca de obicei imbracata din cap pana in picioare in negru. Avea o pereche de jeansi negri, un maiou negru, iar pe deasupra o camasa din matase ce-i era cu cateva numere mai mari, dar care-i statea foarte bine. Incaltarile sale, o pereche de pantofi cu tocul foarte mare, erau tot negre si o faceau sa para mai inalta. Acest lucru ii placea foarte tare pentru ca era destul de scunda si ura ca de fiecare data cand vorbea cu cineva sa fie nevoita sa se uite in sus.
  Se desprinse din fata vitrinei si continua sa mearga cu pasi marunti pana ce ajunse in fata restaurantului Café Royal. Cand intra fu intampinata de un ospatar care o intreba daca avea rezervare. O aseza la masa sa de doua persoane dupa ce se prezenta ca fiind domana Guidi.
  
  Astepta pe cineva, dar nu stia cum arata acea persoana, iar din acest motiv era un pic speriata. Stia ca cel cu care avea sa se intalneasca nu era un incuiat si tocmai din acest motiv alesese sa se intalneasca cu el pe teren neutru.