Just a feeling

[Mark Webber]

Mark continua sa mearga linisitit, asta pana ce simti ceva ciudat apropriindu-se de el, in secunda urmatoare ajungand sa fie intins la pamant, cu ea peste el. Se incrunta usor, neintelegand ce se intamplase avand in vedere ca fusese luat pe nepregatite, insa in scurt timp o auzi pe ea. O privea fix in ochi, incruntat inca, insa in scurt timp o privi cum se ridica, el continuand sa stea jos, intins.
Se ridica in cele din urma, privind-o in continuare, chipul sau fiind acum mult mai serios. Se uita in scurt timp in stanga si-n dreapta, apoi in fata si-n spate, cautand sursa atacului. Nu o gasi si intr-un final merse dupa ea, privind-o cu acelasi zambet fals pe chip.
"Eu? Sa-mi cer scuze? N-ai sa auzi asta de la mine niciodata! Asa ca... viseaza in continuare!", ii spuse el, insa in scurt timp redeveni serios. "Si multumesc...", ii raspunse, vorbind acum serios si dand dovada ca in ciuda faptului ca era un nesimtit poate, stia ce inseamna totusi sa ai cei 7 ani de acasa.