shouldn't be a good in goodbye...

[Katharina van der Wall]

• O voce domoală, dar totuşi rece îi sopti numele şatenei. Isseult deschise ochii, şi privi în gol tavanul. Inima îi bubuia cu putere în piept, iar broboane de sudoare îi acopereau chipul. Un alt coşmar. În ultimul timp, erau tot mai dese şi mai înfricoşătoare. Se ridică, rămânând pe marginea patului şi îl privi pe Ra, ce dormea liniştit lângă fereastra deschisă. Îşi dădu părul pe spate, lăsându-şi câteva clipe, palma pe ceafa udă.
  -Şi te mai întreabă lumea de ce arăţi ca un zombie, murmură înainte de a se ridica. Era atât de obişnuită ca toţi colegii de la Minister să o întrebe ce se întâmplase de arăta aşa, încât i se acrise.
  
  Privi câteva clipe pe fereastră, analizând Peştera lui Godric. O linişte mormântală îmbrăţişase locul, iar lucrul acesta îi dădea fiori chiar şi ei. Era ca liniştea dinaintea furtunii, deşi nu era atât de sigură că s-ar întâmpla ceva neprevăzut în acel moment. Îşi trase mai bine tricoul lung pe coapse, de altfel şi singura piesă de vestimentaţie. Trase aer în piept şi se hotărî să iasă, să plece din conac. Oricum şanse de aş relua somnul nu mai erau, aşa că nu vedea rostul de a rămâne între patru pereţi. Îşi trase pe ea o pereche de blugi şi un tricou alb cu steagul Londrei, apoi, după ce-şi luă botinele, îşi prinse părul într-o coadă şi ieşi din cameră, coborând scările. Se opri în loc şi imediat mintea ei se gândi la Pădurea lui Dean. De când nu mai gusese acolo? De multă vreme. Îşi scoase bagheta şi nu se mai obosi să rostească ceva, căci dispăru imediat.
  
  Clipi de mai multe ori când trupul i se materializă în mijlocul pădurii. Cu o vocea domoală rosti Lumos, iar copacii din jur fură luminaţi. Umbrele aruncate de aceştia, dansau în jurul şatenei, când aceasta păşea. Nu o interesa asta. Era ceva normal. Îşi scoase o ţigare, apoi începu să-şi pipăie buzunarele blugilor în căutarea brichetei. Lipsea. Pufni enervată şi se folosi de baghetă pentru a aprinse ţigare. Trase odată şi se opri câteva clipe, urmărind cum fumul se pierdea rapid în zare. Continuă să păşească încet, fredonând totodată o melodie veche, ce-i veni pe moment.