Sare pe rana.

[Cresseda E d'Guillaume]

• Rănile o ardeau, iar durerea era îngrozitoare. Se zvârcoli sub braţele puternice ale doctorilor ce încercau să-i aplice cine-ştie-ce leacuri, ţipând de durere şi pentru prima oară înjură într-o franceză fără cusur. Când în sfârşit acele braţe îi dădură drumul, Cloud începu să suspine în tăcere, rugându-şi moartea, deşi dacă ar fi putut gândi limpede, n-ar fi făcut-o.
  -Trebuie să doarmă, spuse o voce rece şi masculină, şi tânără îl recunoscu vag pe Derek, un Viperin şi totodată un Devorator ca şi ea. Vru să spună ceva, dar nu reuşi. Se mai zvârcoli în acel pat câteva minute, apoi căzu într-un somn profund.
  
  Deschise ochii abia după câteva ore bune, când soarele părăsise cerul, iar măreaţa lună, îi luă locul. Privi în jur confuză, căci nu îşi mai amintea ce s-a întâmplat şi când vru să se ridice, un urlet de durere îi străbătu buzele. Căzu la loc pe pat şi începu să tremure. Încet, încet, îşi aminti ce se întâmplase. Biletul ce pomenea despre părinţii ei, întâlnirea din Pădurea lui Dean, tipul din Ordin, şi la sfârşit, nenumăratele vrăji Sectumsempra, aplicate asupra-i.
  -Jigodii nenorocite, reuşi să spună şi strânse pumnii de durere. Auzi paşi dar nu se uită cine era, căci nu se simţea în stare.