blue moon

[Veronique A. Dupont]

• Il lasa sa vorbeasca, iar apoi ii zambi de parca ar fi stiut mai multe decat stia el. Adevarul era ca nu stia mai nimic. Aflase ca ceva ingrozitor se intamplase cu familia acestuia, dar n-avea nici cea mai vaga idee ce. O consideratie ii sclipea undeva in intunericul abisal al constiintei sale insa se ferea sa spuna acele cuvinte. Nici nu putea concepe ca ceva atat de ingrozitor s-ar fi putut intampla cu cei la care tanarul vrajitor tinea.
  
  'Cred ca stii ca si familia mea a trecut prin multe' ii spuse surazand in timp ce-si amintea de figurile inghetate pe care parintii sai le aveau atunci cand ii gasise intr-o balta de sange pe podeaua prafuita a Azkabanului. Defapt acele imagini existau doar in imaginatia ei. Nu-si vazuse parintii morti niciodata, le vazuse doar sangele sclipind pe peretii imbacsiti din piatra, dar doar atat. Doar atat.
  'As vrea sa fac pentru dumneavoastra ceea ce n-am putut face pentru cei la care tineam' continua sa vorbeasca pe un ton ce sugerea ca era cu adevarat sincera. Nu obisnuia sa faca nimic care nu era in interesul sau, dar simtea ca trebuie sa-l ajute pe acest vrajitor.
  Privi in acea clipa spre el si regasi o mare de tristete revarsandu-i-se in ochi. Intelese pe moment ca nu mai era nimic de salvat si ca si familia vrajitorului era la fel de pierduta precum a ei.
  'Presupun ca nu am nimic sa va ofer. Nimic in afara de gustul dulce al razbunarii.'