Vin la apus!

[Devon d'Madreville]

Da. Isseult avea dreptate. Ei doi erau niste vedete, insa uneori Devon credea ca aceste staruri devenisera niste hoti de mana a treia, iar asta nici ca ii convenea barbatului. Aspira la o viata perfecta, care implica si o recunoastere a celor din jur.
Isi aprinse alta tigare, si apoi alta, cand in final, tusii. Plamanii sai erau supra incarcati si narile il usturau al naibii de tare, dar nu spuse nimic. Juca din nou tacerea, pentru a 1000 oara in acea viata. Deschise ochii si bau si ultima picatura din bere.
-Sa inteleg ca m-ai chemat aici doar pentru ca iti era dor de mine, nu? sparse Devon tacerea, cinci minute mai tarziu. O urmarii cum rade de la fumul cenusiu al tigarii si dezaproba din cap.
Orice om, chiar si un sange-mal, un Incuiat sau un orb putea vedea ca sunt frati. Se poarta la fel si in ochi li se citeste ura omniprezenta. Ura canalizata foarte bine, pe care toti o cunosc si o simt, dar doar pe unii ii afecteaza pentru totdeauna.[/b]