Sare pe rana.

[Devon d'Madreville]

Singuratate. Asta e cel mai potrivit cuvant care i-a descris viata, si inca o mai face. Devon era linistit, stia ca tot pentru sine se va lupta si ca, in fine, tot singur o sa ramana chiar si in ultima clipa. Toata lumea considera ca nici un om nu ar trebui sa fie singur cand ceasul i se opreste cu o ultima bataie, ca al unui gong - dar el poate nu era un om.
Devon isi lasa capul greoi pe spate, analizandu-i cuvintele. Acestea se izbeau de fata sa si al naibii cat il durea coliziunea. Nu clipea. Doar analiza tavanul, asteptand practic ca si calaul sa ii taie capul. Isi afunda mainile in buzunar. Astepta... Si astepta... Si nimic. Trecusera cateva secunde de cand ea isi termina propozitia. Dadu sa o prinda de mana si probabil s-o pana inapoi in pat, doar ca ea era de mult dusa. Dezaproba din cap si isi aprinse alta tigare. Auzi usa in spatele sau si scartaitul balamalelor uitate de timp il facura sa tresara la final. Acum parca si lumina lumanarilor isi aseza razele mai domol, ferindu-se de el. Rase sec si arunca scrumul la un gunoi de langa perete. Se intoarse pe calcie si, marsaluind cu atentie, deschise usa si scoase capul pe hol. Gol. O lua la dreapta, putand sa-i simta parfumul ce-l atragea.
" Te uraste? Mda, e singura care o face dar parca niciuna nu mai conteaza fara ea. " isi spuse Devon in intimitatea gandurilor, dar se corecta rapid. "Asta crezi tu, nu mai spune prostii." adauga blondul si lasa balta subiectul, alungand toate ideile ce incepeau cu: 'Ce-ar fi fost daca... '